Un traseu montan în Retezat

Astăzi îți prezentăm un traseu montan în Munții Retezat, poate cei mai frumoși munți ai României.

Cum să ajungi aici

Pornind dinspre nord, putem intra în zona Parcului Național Retezat prin satul Nucșoara. Aici se află și sediul parcului național împreună cu principalul punct de informare. Accesul către Nucșoara se face fie pe calea ferată pe linia București – Târgu Jiu – Petroșani – Hațeg coborând la stația Subcetate. Pe cale rutieră trebuie să urmărești DN 66 pe segmentul Petroșani – Hațeg. În satul Ohaba de sub Piatra, drumul urmărește valea râului Lolaia. La ieșirea din sat, un pod impresionant te trece peste râul Lolaia, iar drumul forestier ne duce spre fosta cabană Carnic. Aici, la 1005 m altitudine se termină civilizația și încep munții.

Până la cascada Lolaia nu mergi mult. Drumul depășește un canal de aducțiune ce alimentează lacul de acumulare de la Râul Mare. După mai puțin de 2 ore, urmărind drumul forestier, ajungem la Cabana Pietrele. Aici se găsește unul dintre cele mai importante complexuri de cabane din lemn din România. La 1480 m într-o poiană extinsă s-a ridicat în jurul vechii cabane un adevărat sat de vacanță. În urmă cu câțiva ani vechea cabană a luat foc, iar reconstrucția ei se lasă așteptată. Pornim mai departe pe valea Pietrele către cabana Gențiana. Traseul pătrunde în pădurea deasă de brad și șerpuiește printre bolovanii imenși.

Priveliști de vis

Ajunși la 1670 m, la limita pădurii ne așteaptă un vechi refugiu recent modernizat: Cabana Gențiana. Aici este punctul maxim în care putem înnopta în condiții de confort minime. Valea glacială Pietrele reprezinta unul din cele mai facile puncte de acces către zona înaltă a masivului Retezat. Depășind mai multe praguri glaciare ajungem în dreptul unei imense morene: Bordu Tomii. De aici se deschide o priveliște de vis către vârfurile Bucura 1, Bucura 2 și Curmătura Bucurei. Depășim ultimul prag glacial și ajungem în căldarea glacială unde se găsește lacul Pietrele. De aici poteca turistică urcă spre zona înaltă a crestei. În Curmătura Bucurei ne aflăm pe muchia dintre căldarea nordica Pietrele și căldarea sudică Bucura. Creasta muntelui este îngustă și nu îți permite o ședere îndelungată.

De aici ai mai multe variante pentru a continua expediția: pornind spre vest urci Vârful Bucura, iar mai departe drumul te poate duce până pe Vârful Retezat la 2482 m.

Sfârșitul călătoriei

Pornind spre est poți ajunge pe cel mai înalt vârf al grupei Retezat – Godeanu: Vârful Peleaga la 2519 m deasupra mării. În sfârșit, spre sud cobori în cel mai mare complex glacial al Carpaților românești. Valea Bucura este cea mai lungă vale înaltă având o lungime de 18 km. Lacul Bucura este cel mai mare lac glacial din România cu o suprafață de 9 hectare și o adâncime de 15,5 metri.

Aici, pe malul lacului este cel mai înalt punct din masiv în care se poate înnopta la cort. În apropierea refugiului salvamont pe malul lacului se pot instala corturi. În timpul eclispei totale de soare din 1999 aici au fost instalate peste 400 de corturi.

Mai multe trasee interesante se pot face pornind de la lacul Bucura aflat în zona centrală a masivului. Vârfurile Peleaga, Judele, Bucura dar și Lacurile Zănoaga, Ana, Lia și Viorica sunt accesibile în cadrul unor trasee ce necesită mai puțin de o zi de drumeție.

Pe timp de iarnă acest traseu va oferi una din cele mai impresionate priveliști din Carpații românești. Nu rata acest traseu unic din Parcul Național Retezat.

Postat in drumeţii, natură     |  Adauga articolul in bookmark-uri.

Leave a Reply