Drumul lui Julius Romer. La un pas de Poiana Brașov.

În Poiana Brașov nu te plictisești: pârtii moderne, centru de echitație, pationoar și multă distracție. Dar Poiana Brașov este și punctul de plecare pentru câteva trasee montane care merită explorate. Dacă ai chef de o drumeție de câteva ore în care să evadezi în natură, să te bucuri de aerul curat de munte și să admiri prileliști de vis, la înălțime, îți recomandăm traseul de la Poiana Brașov spre Cabana Postăvarul. Noi l-am încercat iarna aceasta și îți garantăm că îți va plăcea.

Traseul de la Poiana Brașov spre Cabana Postăvarul

Dacă iubești muntele, știi că nimic nu e mai frumos și revigorant decât o drumeție de câteva ore prin pădure, spre o culme unde te simți stăpânul împrejurimilor. Traseul de la Poiana Brașov spre Cabana Postăvarul este relativ ușor de făcut, chiar și pe timp de iarnă. Poți să-l parcurgi în 2-3 ore, fără prea mult efort.

Traseul de la Poiana Brașov la Cabana Postăvarul urcă aproximativ 600 de metri în altitudine și se întinde pe o distanță de 4 kilometri. Urcușul se face mai mult prin pădure și nu este abrupt, în afară de câteva porțiuni scurte. Totuși, pe timp de iarnă, nu uita să te echipezi cu bocanci de munte și cu haine groase.

Plecare se face din Poiana Brașov, de lângă patinoarul artificial. Urmărește marcajul cu cruce albastră până la Poiana Cristianul Mare, după care uită-te după marcajul cu cruce roșie. De la Poiana Cristianul Mare, urmează o urcare de circa 30 de minute pe Pârtia Lupului, spre Cabana Postăvarul.

Drumul lui Julius Romer

Traseul de la Poiana Brașov spre Cabana Postăvarul este cunoscut și ca “drumul lui Julius Romer”. Julius Romer a fost un botanist român, pionier al turismului în zona Brașov, fondatorul “Asociației Alpine din Transilvania” și cel responsabil de construirea primelor cabane în Țara Bârsei. Cabana Postăvarul mai este denumită și Cabana Julius Romer.

Primul punct important pe “drumul lui Julius Roemer” este Prăpastia Lupului. Deși sună înfricoșător, zona poate fi traversată în siguranță. După ce treci de Prăpastia Lupului, vei vedea în zare masivul Bucegilor și văile Mălăiești și Țigănești, formate prin topirea ghețarilor.

Din Poiana Cristianul Mare pădurea se rărește și poți admira priveliștile de vis spre munții Bucegi și Piatra Craiului.

Cabana Postăvarul

Cabana Postăvarul are o tradiție de peste 200 de ani și a organizat, în 1951, Jocurile Mondiale Universitare de Iarnă. Cabana este locul perfect să savurezi o cană de vin fiert, să mănânci o plăcintă cu mere și să admiri roadele urcușului de câteva ore. Dacă ai noroc de vreme bună, priveliștea îți va tăia răsuflarea. Și vei putea face și puțină plajă, chiar pe timp de iarnă.

Coborârea spre Poiana Brașov se poate face pe același drum, sau, dacă te simți prea obosit, poți alege și varianta cu telecabina, care se află la 20 de minute de cabană.

Nu uita să faci multe poze și să te bucuri de frumusețea României, departe de orașele aglomerate și grijile de zi cu zi.

Postat in drumeţii, Poiana Braşov     |        Taguri:  , , , , .     |        Adauga articolul in bookmark-uri.

Un răspuns la Drumul lui Julius Romer. La un pas de Poiana Brașov.

  1. roxana a scris:

    sunt sigura ca este un loc foarte frumos ca si in pozele de mai sus :-* :-P

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>